Monthly Archives: March 2018

Craiova. Fostul primar Solomon, achitat definitiv în dosarul retrocedărilor

Fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, a fost achitat definitiv în dosarul retrocedării imobilului din Bdul. Nicolae Titulescu, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție dispunând, ieri, schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de abuz în serviciu, invocată de procurorii DNA, în neglijență în serviciu, iar, pe cale de consecință, încetarea urmăririi penale, pe motiv de prescripție specială. În dosar mai fuseseră acuzați fostul secretar al municipiului, Nicoleta Miulescu, și juristul Carmen Grigorie, față de care, de asemenea, a încetat umrărirea penală. Magistrații au dispus, totuși, anularea dispoziției de retrocedare în cauză, Primăria Craiova putând astfel solicita în instanță dreptul de proprietate asupra imobilului. Revenim

Craiova. În apropierea alegerilor, PNL redescoperă roata: Moscova și Havana, în umbra dictaturii Dragnea & Co., presa liberă – bună de executat!

Reprezentanții PNL Dolj acuză PSD-Dragnea de politici totalitariste în spirit dictatorial neo-comunist, nu cu aceste cuvinte, desenând, pentru cine nu a înțeles, imaginea actualului partid-stat, PSD, sclavul lui Dragnea & Co. Nu că n-ar avea dreptate, dar e cam tardiv și cel puțin meschin. E mai mult decât bizar, raportându-ne la faptul că această stare nu dăinuie de ieri, ca, de la nivelul salariului de europarlamentar sau de șef de partid cu afaceri barosane pe vremea PSD,  să dai din gură doar când și-o cere grila de partid, ca și când, în rest, n-ai fi nici măcar cetățean al acestei țări, darămite opozant! Iată ce spune europarlamentarul doljean PNL Marian Jean Marinescu, despre Congresul PSD: “Congresul PSD a arătat către ce vrea să se îndrepte Liviu Dragnea. Dacă ne uităm la sala în care a avut loc evenimentul, veţi vedea că este exact ca la Moscova, un singur pupitru, restul membrilor fiind în sală, pe modelul Putin. (…) Discursul de o oră şi jumătate seamănă cu cele ale lui Fidel Castro. În discurs Liviu Dragnea a spus că PSD va face un program până în 2040 deşi într-un an şi câteva luni PSD a avut trei programe de guvernare. Vreau să vă reamintesc faptul că România nu are strategie energetică iar, în condiţiile acestea, vor sa facă un program până în 2040! (…) Această lege (a defăimării – n.r.) se îndreaptă împotriva presei. Mai sunt câţiva pe la Bucureşti şi prin teritoriu care îl încurcă pe Dragnea, iar ţinta lui principală este mass-media. Dragnea vrea să închidă gura tuturor, lucru extrem de periculos”, a declarat Marian Jean Marinescu.

Craiova. PNL îi cere primarului Genoiu capetele celor răspunzători pentru ”nedeszăpezire”!

După ce a cerut cu înverșunare demisia directorului SC Salubritate, Mihai Butari, la eșecul la proba eliminatorie a deszăpezirii, primarul Craiovei, Mihai Genoiu, pare că a revenit la sentimente mai bune față de protejatul parlamentarului PSD Eliza Peța, la rândul său – lansată de actualul ministru Olguța Vasilescu, aceea căreaia – pfiu, cum se închide cercul! – Genoiu îi datorează actuala sa funcție de demnitar! Conform răspunsului dat de primar la cererea consilierilor municipali ai PNL, de situația dezastruoasă de la prima cădere de zăpadă din această iarnă se fac vinovate alte persoane. ”Deszăpezirea a fost tratată cu superficialitate de domnul Genoiu şi de echipa domniei sale. Grupul de consilierii municipali ai PNL a solicitat un punct de vedere administraţiei PSD-Genoiu referitor la situaţia creată şi la persoanele responsabile. Domnia sa recunoaşte că domnul viceprimar Adrian Cosman, alături de doamna Delia Ciucă şi de domnul Alin Glăvan sunt responsabili de această activitate. Aşteptăm măsurile care se impun faţă de persoanele responsabile”, a spus președintele PNL Dolj, Ștefan Stoica, într-o conferință de presă. Acuma, în completare, la ce e prin regiile și prin societățile subordonate municipalității, cred că prima măsură care se impune este demisia primarului, înainte ca unii dintre directori să se ceară singuri afară și să se-apuce să dea din gură. Revenim

Dolj. PSD desființează consiliile pe care nu le poate controla

sursa: http://primaria-ghindeni.ro

La câteva luni de când președintele executiv PSD Dolj, Ion Călin, se ruga la divinitate să fie dizolvat Consiliul Local Ghindeni, ca să poată fi constituit unul pe placul partidului, primarul PSD din localitate, Florentin Rădulescu, a cerut în instanță desființarea respectivului organism, pe motive de neadoptare de hotărâri legale în termenul prevăzut de lege. Că a luat în calcul și convocările extraordinare, care oricum nu ajung decât unde și când vrea primarul, asta e altă poveste. Omul e deja mult pe lângă lege, de vreme ce refuză de o jumătate de ani să-i dea salariul viceprimarului, pentru că acesta nu e din PSD! Nu fondul legal al problemei e subiectul, mai ales că Tribunalul Dolj a admis în primă instanță cererea primarului și a dispus dizolvarea Consiliului Local Ghindeni. Ideea e că baronii și baronașii PSD își urmăresc cu sfințenie interesele, chiar dacă asta presupune blocaj administrativ în defavoarea contribuabilului. În Dolj însă orice e posibil, mai ales când e vorba de interesele neo-comuniste. Reamintim, de exemplu, că nu mai puțin de un an în comuna Rast a funcționat un consiliu nelegal. Revenim

Craiova. Biroul european pentru combaterea fraudelor anchetează afacerea de 40 de milioane de euro a firmei Tel Drum

Distribuirea celor 40 de milioane de euro, fonduri europene, pentru asfaltarea a trei mari artere de circulație din Craiova către asocierea controlată de baronii PSD, Tel Drum – T-Dancor, pe vremea primarului PSD Lia Olguța Vasilescu, este în vizorul procurorilor europeni, susțin surse judiciare. De altfel, în cazul mai multor proiecte de reabilitare a infrastructurii din România, pe bani europeni, sunt suspectați că au mătrășit achizițiile și au umflat prețurile membri importanți din rândul autorităților neo-comuniste. Cazul de la Craiova este cu atât mai interesat cu cât licitația pentru executarea lucrărilor pe străzile Râului, Caracal și Bariera Vâlcii fusese câștigată de către un alt ofertant, care s-a restras. Revenim

Craiova. Pentru cine pregătește primăria mega-contractul asfaltării pe următorii patru ani

Din punctul meu de vedere, cred că ar trebui ca Sudul României să permită constructorilor bulgari accesul la lucrările de infrastructură și la cele de mentenență aferente, raportându-mă doar la ritmul și la scorurile în care și la care se lucrează în vecinătatea de la miazăzi de Dunăre. Că de români, de italieni și de greci m-am cam săturat. Asta nu înseamnă că o concentrare de forțe pentru eliminarea firmei Delta ACM din zonă – politicul din Primăria Craiova și din Râmnicu-Vâlcea, dar nu numai, la braț, pesemne – doar întâmplător, cu presa – poate trece neobservată sau poate fi considerată doar o coincidență. Mai zilele trecute, Primăria Craiova elimina firma Delta ACM, actualul contractor la activităților de reparație și întreținere stradală, de la licitația pentru următorul acord-cadru, de 20 de milioane de euro, în baza unei prevederi vizând certificatele de neconformitate și condițiile în care se POATE ține cont de astfel de documente la o licitație. Așadar, nu e obligatoriu. La fel și la Caracal și în alte localități din Sud.

Cum e partidul, și ministrul! Cum e ministrul, și Învățământul! Profesorii care au întocmit subiectele pentru simularea evaluării la a VIII-a n-ar fi trecut examenul!

Până la gustatele ”perle” din răspunsurile elevilor la examene sau la simulări, profesorașii și inspectoratele care le dau publicității ar trebui să-și dea demisia și să se întoarcă la cursurile primare. În bănci, nu la catedră! În frunte cu miniștrii PSD, desigur! M-am lămurit cu ani în urmă cât de jalnici suntem, când mă duceam la școala unde învăța copilul să le arăt duduilor-dascăl aberațiile din fișele de lucru, unde primeam răspunsuri seci, de genul: ”Am văzut și noi, dar nu noi decidem…”, dar parcă prostia de azi nu poate fi comparată, totuși… Să analizăm puțin enunțurile cerințelor de la ultima simulare – evaluarea clasei a VIII-a:

”Notează câte un SINONIM POTRIVIT pentru sensul cuvintelor (…)” Păi, un sinonim, care, prin definiție, înseamnă ”cu același înțeles sau asemănător”, ”similar”, ”identic”, ”corespunzător” (adică… potrivit!) poate fi NEPOTRIVIT???

”Precizează funcția sintactică a CUVINTELOR subliniate, menționând partea de vorbire prin care SE EXPRIMĂ: (…)” Aflăm, așadar, că ele, CUVINTELE subliniate, au căpătat subit voință, respectiv conștiință, și au început să SE EXPRIME (forma la diateza reflexivă, care, inclusiv la modul impersonal – ca în cazul, de pildă, ”Aici se mănîncă bine” -, nu poate fi folosit în acest enunț, întrucât este obligatorie existența unui subiect, nenumit, care să poată derula acțiunea). Eventual CUVINTELE puteau fi exprimate prin (…)

”CONSTRUIEȘTE o frază ALCĂTUITĂ din două propoziții (…)” A alcătui, știe orice neinițiat, înseamnă a construi, așa încât enunțul boldat duhnește a redundanță.

Și altele.

 

EXCLUSIV: Craiova. Avem perlă de stadion! Păcat că nu e pentru fotbal… Primăria va notifica CNI să remedieze situația gazonului și nu numai

Autorul golului prin care CSU a învins Dinamo în meciul de cupă, Bancu, făcea o glumă chiar bunicică la finalul partidei de marți, de pe noul stadion al Craiovei, referitor la starea deplorabilă a gazonului, cum că echipa din Bănie ar fi deja într-un oarecare avantaj față de orice competitor pe acest gazon, întrucât jucătorii lui Mangia s-au obișnuit cu evoluția printre brazde, în vreme ce adversarii, nu! Dincolo de glumă, adevărul rămâne că noul stadion, lăudat pentru arhitectură, nu are gazon pentru fotbal! Cum a fost preluat în aceste condiții, adică fără dovada că obiectivul de 60 de milioane de euro – bani publici – este destinat scopului pentru care a fost finanțat, deja depășește spațiul contenciosului-administrativ și seamănă a deturnare de fonduri.

Craiova. Prima ninsoare din actualul mandat scoate la lumină putregaiul din administrație: primăria nu are contracte valabile pentru deszăpezire

O banală ninsoare, care se produce de la începuturile pământului în perioada asta a anului, a fost suficientă pentru ca actuala administrație din Bînie să-și arate putința: zero barat! În vreme ce edilii încearcă să le vândă contibuabililor, prin lucrători aserviți la diverse online-uri și prin redacții autointitulate media, ba că nu știu ce firme contractate nu și-au trimis utilajele la deszăpezire, ba că primarul & Co. s-au gândit să degreveze bugetul local, băgând mai mulți bani în imaginea primăriei, adevărul este că, la nivel de entități angrenate în activitatea de deszăpezire, nu există contracte ferme, ci doar niște foițe întocmite să-i îmbrobodească pe craioveni și din care, culmea, mai și reiese că anumite societăți care au prestat servicii pentru municipalitate nu au fost plătite pentru aceste servicii!