Alegeri. Fără “adoptaţi”, Ponta ar fi fost bătut de ACL

PSD încearcă să treacă peste scorul dezastruos al alegerilor prezidenţiale prin stilul neo-stalinist consacrat: aroganţă şi bătaie de joc la adresa alegătorilor din diaspora, dar nu numai, devierea de la adevăratul sens al scorului din 2 noiembrie: 40,33% pentru reprezentantul partidului-stat, în primul tur de scrutin, este un SCOR INADMISIBIL! De ce? Pentru că acesta nu este scorul alianţei pro-comuniste, ci un scor mult artificial, obţinut graţie aleşilor locali cumpăraţi de PSD prin intermediul Ordonanţei 55, a migraţiei politice, adică sute de primari şi mii de consilieri locali. O maşinărie bolândă pe măsura dimensiunii sale, în prag de implozie. N-ar fi de mirare ca, pentru curăţirea puroiului, ei înşişi, pesediştii sadea, dar şi traseiştii, să pună umărul peste două săptămâni la obştescul sfârşit al dihaniei. Marian Bădîrci